
În perioada 25– 27 iulie, în or. Bucureşti, România, s-a desfăşurat Turneul Internaţional de lupte rezervat seniori Memorial „ Ion Cornianu & Ladislau Simon” lupte greco-romane, lupte libere şi lupte feminine.
Ministerul Tineretului şi Sportului a sprijinit participarea a 25 de sportivi, antrenori şi arbitri.
Luptătorul Nicolae Ceban (cat. 97kg) la proba lupte libere şi Natalia Budu (cat. 53 kg) la proba lupte feminine au cucerit ambii medalia de aur la categoria menţionată.
Luptătorii Alexandru Chirtoaca ( cat. 57 kg) şi Ianic Saculţan(74 kg) au obţinut ambii medalia de bronz.
Sportivii Alexandru Burca (cat. 74 kg), Andrei Prepelita (61 kg), Vladimir Gotisan ( cat. 65 kg) si Ivan Zamfirov ( cat. 57 kg) s-au clasat pe locul 5 al turneului.
Performanţele deosebite obţinute de către luptătorii moldoveni la competiţie sunt şi meritele antrenorilor Ruslan Bodişteanu, Anatol Guidea, Petru Marta, Mihail Cucu şi Ghenadie Volociughin.
Competiţia a reunit circa 350 de sportivi din 20 de ţări ale lumii, înaintea Campionatului Mondial de lupte, care se va desfăşura în septembrie curent în Uzbechistan.
În prezent, lotul naţional de lupte libere din Republica Moldova se află în cantonament la Bucureşti, împreună cu lotul naţional român de lupte libere, pentru perioada 27 iulie – 11 august curent.


