
Ieri, 18 decembrie, în capitală a avut loc conferința finală a Academiei Lucrătorului de Tineret, ediția a doua, organizată de către Ministerul Tineretului și Sportului, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova şi Fondul Națiunilor Unite pentru Populație din Moldova.
La eveniment au participat Viceministrul Tineretului şi Sportului Sergiu STANCIU, reprezentanţi ai Direcţiei Tineret din cadrul Ministerului, experţi din România ş.a.
În cadrul conferinţei au fost aduse la cunoştinţă rezultatele Academiei Lucrătorului de Tineret, inclusiv ideile pentru dezvoltarea sectorului de tineret propuse de către participanții proiectului, dezbătute prin intermediul unui panel de discuții cu tema „Recunoașterea lucrătorului de Tineret în Republica Moldova”.
Totodată, a fost expus studiul "Rolul lucrătorului de tineret în dezvoltarea comunităţii", realizat de către CNTM.
De asemenea, au fost prezentate practici de succes ale participanților Academiei, fiind puse în discuție subiecte ce țin de formarea continuă a lucrătorului de tineret prin intermediul Academiei Lucrătorului de Tineret și introducerea profesiei de lucrător de tineret în Clasificatorul Ocupațiilor din Republica Moldova.
Academia Lucrătorului de Tineret este un proiect organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, UNFPA, cu sprijinul Departamentului Afacerilor Economice și Sociale ale Organizației Națiunilor Unite. Scopul acestuia este de a spori calitatea și a diversifica serviciile de tineret la nivel local, prin dezvoltarea abilităților fundamentale ale lucrătorilor de tineret, ale deprinderilor practice și cunoștințelor necesare acestora în domeniul tineret.





