
În perioada 31 august – 3 septembrie curent, la Chișinău este organizată cea de-a XXIV-a ediţie a Salonului Internațional de Carte şi a cincea ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, desfăşurate în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului.
Ediţia din acest an este consacrată distinsului om de cultură, regretatului Alexe Rău, fondatorul Salonului de Carte şi iniţiatorul acestor evenimente anume în contextul Zilei Limbii Române.
Ţara invitată la Salonul Internaţional de Carte în 2015 este Italia.
La ceremonia de deschidere au participat Viceministrul Tineretului şi Sportului Andrei Spînu, Viceministrul Culturii Igor Şarov, Ambasadorul Italiei în Republica Moldova Enrico Nunziata, Preşedintele Institutului Cultural Român filiala Chişinău acad. Valeriu Matei, reprezentanţi ai Bibliotecii Naţionale din România şi Republica Moldova.
Viceministrul Tineretului şi Sportului Andrei Spînu a menţionat importanţa majoră a cărţilor în formarea şi dezvoltarea tinerilor, în epoca informaţiei şi tehnologiilor avansate, precizând oportunităţile şi avantajele pe care le pot oferi lectura.
De asemenea, Andrei Spînu a ţinut să-şi exprime sprijinul şi deschiderea Ministerului pentru acţiunile care vizează promovarea lecturii prin diverse mijloace: achiziţie de carte, schimb de carte, împrumuturi în biblioteci.
Ambasadorul Italiei la Chişinău s-a referit la tezaurul de cultură şi istorie italiană pe care-l regăsim în cărţile expuse, menţionând patrimoniul latin comun pe care îl au cultura română şi italiană.
La eveniment sunt prezentate opt mii de titluri din 15 state, editurile oferind pentru jurizare cele mai valoroase cărţi.
Ministerul Tineretului şi Sportului va oferi 10 premii în valoare de 10 mii de lei, pentru autori de carte şi proiecte culturale (traduceri, grafică ş.a.), cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani.
Salonul Internațional de carte din RM, unul dintre cele mai însemnate evenimente culturale ale anului din RM, s-a întemeiat pe trei piloni tradiționali ai săi: expoziția – târg a producției editoriale scoase în ultimul an, evaluarea (jurizarea) prestanței editurilor, tipografiilor, autorilor, graficienilor și a altor actori din câmpul cărții și lecturii, precum și valorificarea produselor editoriale printr-o suită de acțiuni de popularizare (lansări și prezentări de cărți noi, expoziții-eveniment și expoziții tematice, lecturi literare, mese rotunde, simpozioane, ateliere ale graficienilor de carte, expoziții de pictură etc).








