
Gabriela SZABO, Ministra Tineretului şi Sportului din România, campioană olimpică la atletism la Sydney 2000, a efectuat joi o vizită de lucru la Chişinău, la invitaţia omologului său Loretta HANDRABURA.
Şefa sportului românesc, însoțită de Consilierul Ambasadei României în Republica Moldova Adrian BÎRLA, s-a întreţinut cu Ministra Tineretului şi Sportului din Republica Moldova, Loretta HANDRABURA şi cu vice-miniştrii Dragoş HÎNCU şi Andrei SPÎNU, unde au fost continuate subiectele lansate la 3 septembrie, când Loretta HANDRABURA a fost într-o vizită de lucru la Bucureşti.
Accentul întrevederii a fost pus pe consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul tineretului şi sportului între cele două state şi revizuirea acordurilor între cele două ministere de resort, care sunt depășite de necesitatea reală.
În agenda întrevederii a fost programată şi o conferinţă de presă comună a celor două ministre, în care oficialii sportului de pe ambele maluri ale Prutului au declarat că s-au declanșat mecanismele de creare ale grupurilor de lucru care să pună în aplicare acţiuni concrete de colaborare şi susţinere reciprocă, care să vină cu fapte și nu cu vorbe și promisiuni.
Gabriela SZABO a dat asigurări că în scurt timp va reveni la Chișinău pentru a continua împreună cu omologul său Loretta HANDRABURA elaborarea de proiecte comune în vederea dezvoltării sportului de masă, sportului de performanță și sectorului de tineret.






