
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16–30 ani şi Specialiştii de tineret din cadrul Autorităţilor Publice Locale de Nivelul I şi II, lucrătorii de tineret, Centrele de Tineret, precum şi Consiliile Locale ale Tinerilor mai au la dispoziţie doar şapte zile pentru a depune dosarele de participare la concursul, “Premiul național pentru tineret”, ediţia 2016.
Ministerul Tineretului şi Sportului desfăşoară concursul anual, cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului (a doua duminică a lunii noiembrie) şi are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor tinerilor, precum şi a contribuţiei lucrătorilor de tineret, organizaţiilor de tineret de la nivel local pentru dezvoltarea sectorului de tineret.
Concursul „Premiul naţional pentru tineret” presupune două nominalizări:
1. Premiul naţional pentru tineret
2. Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret
Dosarele pentru participare la concurs urmează a fi întocmite în conformitate cu Regulamentul premiului pentru tineret şi, respectiv, Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorul de tineret.
Regulamentele, precum şi formularele de participare, pot fi descărcate mai jos.
Dosarele de aplicare se depun, la următoarea adresă:
Ministerul Tineretului şi Sportului, Bd. Ştefan cel Mare 162, etajul 8, biroul 820, mun. Chişinău, Republica Moldova. Informaţii suplimentare la tel. (+373 22) 820 864.
Data limită:
17 octombrie 2016
Serviciul informare si comunicare cu mass-media

