
Astăzi, 7 februarie în incinta Ministerului Tineretului și Sportului a avut loc conferința de presă în cadrul căreia a fost abordat subiectul cu privire la premierea sportivilor olimpici.
În cadrul conferinței, Ministrul Tineretului și Sportului, Victor Zubcu, a anunțat că toate transferurile de remunerări, pentru sportivii și olimpicii care au obținut rezultate remarcabile la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Rio din vara 2016 au fost efectuate.
Astfel, sportivii Zalina Margieva şi Alexandru Şpac, care s-au clasat pe poziţia a cincea, au primit câte 600 mii de lei fiecare, halterofilul Sergiu Cechir, care a ocupat locul şase – 400 de mii, iar Larisa Marinenkova, care a fost a şaptea în clasamentul final – 300 de mii de lei.
„La Jocurile Olimpice de la Rio au participat 11 440 de sportivi, iar lupta pentru obținerea rezultatelor a fost una foarte dificilă și complicată. Testul care a stat în fața Republicii Moldova a fost unul destul de mare. Era important ca noi, ca autoritate, să venim cu unele inițiative de susținere. Astfel, în luna mai 2016, Guvernul a aprobat o hotărâre privind stabilirea cuantumului pentru premiile participanților la Jocurile Olimpice de la Rio” declarat ministrul Victor Zubcu.
Totodată, deminitarul a menționat faptul că, pentru ciclu olimpic 2013-2016, Comitetul Național Olimpic și Sportiv a primit finanțare din parte MTS de 29,2 milioane lei. Pentru mișcarea paralimpică, pe aceeași perioadă, au primit 2,3 milioane lei, iar pentru ultimul an olimpic, Comitetul a primit 7,5 milioane lei, iar pentru cel paralimpic - 960 mii lei. Astfel, ”Am încercat să acoperim necesitățile de participare așa ca loturile noastre de sportivi să reprezinte cu mândrie țara. Totodată, toate federațiile sportive au primit finanțare în valoare de 40 milioane lei. Noi am avut 23 de licențe olimpice, reprezentante de 23 de atleți și 3 licențe paralimpice”, a spus Victor Zubcu.
De asemenea, ministrul i-a felicitat pe olimpicii moldoveni și le-a urat mult succes, ”Avem în viitor campionatele europene, trebuie să ne pregătim pentru acestea. Și sperăm că în viitor MTS va recupera neajunsurile care au fost acumulate”, a menționat ministrul.
Amintim că, în cadrul ședinței de Guvern, din 1 februarie, cabinetul de miniştri a aprobat din fondul de rezervă al Guvernului, suma de 3,95 milioane de lei pentru premierea sportivilor, care au obţinut performanţe remarcabile la Jocurile Olimpice din oraşul Rio de Janeiro, Brazilia, precum şi a antrenorilor şi a personalului medical ai acestora.
Serviciul informare și comunicare cu mass-media







