
Astăzi, 9 decembrie, la Ministerul Tineretului şi Sportului s-a desfăşurat o nouă şedinţă a Alianţei Studenţilor din Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat conceptul Ghidului destinat autoguvernanțelor studențești. La sesiunea de consultare au participat lideri studențești din autoguvernanțe active, reprezentanți ai Ministerului Educației şi Ministerului Tineretului şi Sportului.
În cadrul reuniunii au fost aduse în discuţie unele reflecţii şi propuneri privind autoguvernarea studențească, utile elaborării Ghidului, în scopul de a evidenţia unele probleme precum autonomiile senatelor studenţeşti, reprezentativitatea, lipsa bunelor practici, continuitatea, sustenabilitatea financiară, etc.
Conceptul urmează a fi definitivat conform solicitărilor și sugestiilor făcute astăzi în cadrul ședinței de lucru, iar în următoarele două săptămâni acesta va fi transmis instituțiilor de învățământ superior din ţară spre consultare.

