
În perioada 25 - 28 aprilie 2017, in incinta Manejului de Atletică Ușoară, or. Chișinău, Ministerul Tineretului şi Sportului în comun cu Clubul Sportiv „Inva Profil” și Societatea Republicană a persoanelor cu necesități speciale a organizat şi desfăşurat Festivalul Internațional Sportiv „TAUR de AUR” .
Aflat la a V - a ediţie, Festivalul a adunat peste 130 de sportivi cu necesități speciale (în scaune cu rotile şi cu afecţiuni locomotorii) din Republica Moldova România, Rusia, Ucraina. Acest eveniment îi unește pe participanţi și le oferă şansa de a-și pune în valoare abilitățile.
Scopul evenimentului a constat în promovarea diferitor tipuri de sport, promovarea modului sănătos de viață, consolidarea relațiilor între organizațiile sportive ale diferitor țări pentru persoanele cu necesități speciale.
Competițiile s-au desfășurat la probele: tenis de masă ( B/F), darts ( B/F), novus (B/F), powerlifting (B), armrestling (B), șah (B/F), bocea ( echipe mixte).







